Mănăstirile așezate pe stânci din Meteora, Grecia sunt una din minunile lumii pe care vi le recomand să le vizitați. Meteora este un „oraș” mohanal care este al doilea centru religios al Greciei, după muntele Athos, un loc de pelerinaj creștin ortodox unic.  Noi am ajuns la Meteora de la Leptokarya. De pe malul mării, pe drumurile șerpuitori din munți, am traversat prin văile Greciei unde am întâlnit sate departe de zgomotul orașelor ca într-un final să ajungem la mănăstirile între nori.

De la Leptokarya am setat GPS-ul să ne ducă spre Meteora probabil pe cel mai lung drum. Aveam o zi dedicată excursiilor la Meteora și am zis să vedem zonele frumoase ale Greciei, nu doar plajele frumoase. Dacă vă aventurați, să studiați opțiunile oferite de GPS. Vă recomand să o luați pe la Larissa, pe autoban, pentru a ajunge mai repede. De pe drumul din apropierea mării, am urcat pe una dintre șoselele care duce prin munți. Drumurile șerpuitoare printre brazi ne-a mai redus din viteză și am admirat peisajele dintre nori. La un moment dat, ne-am și coborât din microbuz să tragem în piept aer de munte grecesc. După o oră de mers prin munți am trecut prin câmpiile Tesaliei. Acestea de jur împrejur sunt înconjurate de munți. Tesalia a fost casa centaurilor (Muntele Pelion) și patria lui Jason, cu Argonauts care a pornit în căutarea lânii de aur. Timp de câteva ore, cei opt câți eram în microbuz admiram peisajele fără nicio vorbă. Eram marcați de frumusețile câmpiei Tesalia, unde oițele, văcuțele și oamenii trăiesc într-un univers departe decât al nostru.

Până a ajunge la Meteora, am trecut prin localitatea care se află la poalele stâcilor – Kalambaka. Îmi pare rău că nu am reușit să trecem prin aceasta, dar, acest fapt mă face să îmi doresc să ajung prin aceste locuri încă odată.

Odată ajunși la Meteora nu mi-a venit să cred că există un loc atât de frumos. Am avut o senzație că am nimerit în filmul „Avatar”, fiindcă mănăstirile din stâncă păreau suspendate în aer, la o înălțime mare față de pământ și cu o așezare geografică uimitoare.

La Meteora există peste 1000 de stânci înălțătoare, foarte abrupte, care își au istoria cu peste 60.000.000 de ani în urmă. Atracția acestui loc sunt cele 6 mănăstiri care anual vizitate de milioane de turiști. Istoria acestor lăcașe sfinte începe în jurul secolului al IX-lea. Sfântul Atanasie fiind nevoit să plece de pe Sfântul Munte Athos, vine aici în anul 1334 cu alți călugări și începe să ridice pe o stâncă la 613 m altitudine o mănăstire a Marele Meteor.

Marele Meteor sau Sfânta Mănăstire a Schimbării la față este ce mai veche mănăstire din prezent. Este construită pe o stâncă spectaculoasă, la 613 m deasupra nivelului mării, fiind cea mai mare. Pentru a ajunge la mănăstire am urcat 115 trepte, dar efortul a meritat. Program: 09:00 – 13:00; 15:15 – 18:00 (în afară de marți)

Mănăstirea Varlaam este situată pe o stâncă impozantă, dar cu o suprafață mai mică, la o înălțime de 373 m. Ca să ajungi la lăcașul sfânt este nevoie să urci 129 de trepte. Program: 09:00 – 13:00; 15:15 – 18:00  (în afară de vineri)

Mănăstirea Sfântului Ștefan este una dintre cele mai vechi mănăstiri de la Meteora. De asemenea, în biserică, în momentul de față, există capul Sfântului Haralambie, care este de foarte mare ajutor credincioșilor. Aceasta este singura din cele șase unde viețuiesc călugărițe. Program: 09:00 – 13:00; 15:15 – 18:00  (în afară de luni)

Mănăstirea Sfânta Treime este a treia ca vechime din întreg complexul monahal și că a durat 70 de ani până au fost urcate materialele și apoi a început construcția. Apropo, lucrările la mănăstirile de la Meteora se fac cu ajutorul scripetelor și a funiilor care au urcat în trecut, urcă și astăzi materialele de construcții, proviziile și oricare alte lucruri. Este nevoie să urci 140 de trepte ca să ajungi la aceasta. Program: 09:00 – 18:00 (se poate vizita zilnic). 

Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapausas este cea care se află pe cea mai îngustă stâncă și  construcția a fost făcută pe înălțime.  Program: 09:00 – 18:00 (se poate vizita zilnic)

Accesul la Mănăstirea Rossanou până în anul 1897 accesul se făcea pe scări de sfoară. Din anul 1936, vizitatorii pășesc pe două poduri solide pentru a ajunge la mănăstire. Program: 09:00 – 18:00 (se poate vizita zilnic)

Vă recomand să luați un ghid turistic pentru a avea parte de tururi depline cu toate istoriile acestora. Eu m-am alipit unui grup de turiști cărora li se povesteau despre anumite simboluri din aceste mănăstiri care mi-au părut extrem de interesante. Iar ghizii mereu știu cele mai frumoase povești și legende din acele locuri.

Mănăstirile pot fi vizitate zilnic între orele 8-13/15. Intrarea la fiecare dintre ele se face cu taxă – 3 euro. În cadrul mănăstirilor găsiți muzee, biblioteci cu manuscrise. La toate mănăstirile de la Meteora ca și la alte mănăstiri există anumite reguli ce ține de îmbrăcăminte sau conduită. La intrare sunt puse la dispoziție anumite eșarfe lungi, fuste și chiar pantaloni lungi pentru acei bărbați care sunt cu picioarele expuse. În caz că vreți să faceți cumpărături, se acceptă plata cu cardul bancar.

Recomandări de la #liacălătoria pentru a vizita mănăstirile de la Meteora:

  • Rezervați-vă două zile pentru descoperirea și explorarea mănăstirilor de la Meteora la pas.
  • Opriți-vă în orașul Kalambaka pentru câteva zile să descoperiți specificul zonei.
  • Meditați în una dintre aceste mănăstiri, energetica este deosebită.
  • Vizitați Meteora cu echipa Hai cu noi  Pe lângă această excursie veți descoperi o Grecie autentică pe care nu o poți cunoaște în orașele aglomerate elene. Aventurile și noile destinații sunt asigurate preț de 7/10 zile pe tărâmul Grecesc cu proiectul!

Mai multe fotografii am lăsat pe pagina de facebook a blogului #liacălătoria:

Mănăstirile așezate pe stânci din Meteora, Grecia sunt una din minunile lumii pe care vi le recomand să le vizitați….

Posted by Lia Călătoria on Friday, July 7, 2017