Tendințele, multitudinea de produse pentru machiaj care apar mereu pe piață și neîndemânarea de a face un machiaj reușit m-a adus la un curs de makeup. De câteva zile primesc o plăcere enormă în acele 20 de minute în fața oglinzii, iar faptul că o fac cu o încredere mai mare deja este evident.

Acum mai mulți ani, am avut o încercare să învăț arta machiajului. Atunci mi s-a părut mult prea complicat, dar mai încercam să experimentez, să citesc pe net despre tendințe în machiaj, însă nu eram de fiecare dată mulțumită de machiajul pe care îl aveam.

Am văzut că Nastelle University are un curs de 2 zile de make up express, unde fiecare vine să învețe ce i se potrivește cel mai bine, iar cel mai important cum se aplică corect acest machiaj. Am așteptat cursul o vreme, am adunat întrebări care mă interesau, am făcut notițe. După două zile pline de farduri de toate nuanțele, rujuri, creioane și tehnici, în fiecare zi am o plăcere enormă de petrece cele peste 20 de minute în fața oglinzii. În fiecare dimineață de regulă aveam nevoie de circa 15 minute pentru machiaj, după acest mini curs, am nevoie de un pic mai mult pentru a zăbovi la contururi, umbre și micile detalii care pentru mine deja contează.

Ce am învățat la aceste cursuri?

  • Că am nevoie de puține produse pentru un machiaj. În video cu beauty bloggeriii, influencerii, aceștia folosesc peste 40 de produse pentru un machiaj.
  • Am ales produsele și nuanțele potrivite pentru mine alături de un profesionist, în cazul dat vorbesc de Dika Cheptine.
  • Mi-am pus machiajul cu produsele mele aduse de acasă și am făcut cunoștință cu altele noi de care am cred că am nevoie 😀 Aici menționez un primer și un concelear bun. Iar de iluminatoarele sidefate m-am îndrăgostit constant!
  • Cel mai mult mi-a plăcut că, în sfârșit, am învățat conturul și iluminarea pe anumite zone potrivit anatomiei feței mele, pentru a scoate în evidență trăsăturile frumoase
  • Am descoperit nuanțe noi pentru mine care nu aș fi îndrăznit să le încerc de una singură
  • Am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le aveam legate de produse, obiceiuri de machiaj și exagerări în arta machiajului. Am discutat despre tendințe, despre must have și ce se poartă azi în machiaj
  • Am redescoperit pensula pentru aplicarea rujului pe care am neglijat-o foarte mult timp. Iar acum rujurile mele preferate au devenit super rujuri!
  • Vechile cosmetice au fost aruncate la gunoi și am făcut loc altor noi care abia așteaptă să își facă loc în trusa mea de cosmetice.
  • Am identificat că burețelul care îl foloseam pentru aplicarea fondului de ten nu era potrivit și am ales unul bun bun

Iată și câteva fotografii de la curs cu machiajele nude, retro și light smokey eye:

Vă îndemn să urmați și voi astfel de cursuri, mai ales că sunt o investiție în imaginea voastră. Anume make-up artiștii să ne spună cel mai bine ce și cum se poartă. Eu sunt o fire mai neîndemânatică și am avut nevoie de ore practice și ca cineva să mă ajute să trec peste acele momente când nu îmi reușea ceva.

Acum am o listă cu noutăți makeup pe care vreau să le realizez, vă povestesc despre ele în rubrica mea Beaty Hits din ediția de iarnă.

Vă cuprind și vă doresc inspirație pentru machiajele de fiecare zi.