Îmi plac lucrurile naturale și simple. Aspirația pentru lucrurile și produsele naturale vin de la mama mea, care m-a educat în acest sens. Simplitatea a venit cu timpul ca răspuns la întrebarea de cât are nevoie un om pentru a fi împlinit și fericit. Postarea de astăzi vreau să o dedic experienței mele pe care am acumulat-o în ultimii ani referitor la consumerism, reciclare și folosirea responsabilă a resurselor.

Mi-am propus să renunț la plastic acum câțiva ani. De la început voluntar apoi involuntar s-au creat câteva reguli generale pe care le urmăm în familia noastră referitor la folosirea responsabilă a resurselor naturale și cele mai puțin naturale în viața de zi cu zi. În această postare vrem să ne împărtășim cu experiența noastră și chiar mai mult – să molipsim cu exemplul nostru.

1. Practica de a colecta selectiv deșeurile am început-o încă din Chișinău. Am căzut ambii de acord ca să aruncăm fiecare tip de deșeu separat. De multe ori întâlneam greutăți în acest proces, fiindcă containerele pentru gunoiul selectiv (sticlă, plastic, hârtie) erau greu de găsit în cartier. Însă ne reușea câte puțin să ne urmăm regulile noi create. În Olanda, deșeurile selective sunt o practică sănătoasă prin care se urmărește totodată educarea oamenilor de a înțelege importanța coletării separate pentru o ulterioară prelucrare, dar și de a conștientiza impactul gunoiului pentru natură atunci când este neglijat.

2. Baterii reîncărcabile – cred că fiecare are în casă cel puțin o telecomandă, un ceas, un aparat de fotografiat, un mouse sau alte dispozitive care funcționează cu ajutorul bateriilor. Acestea sunt fabricate din metale grele, cum ar fi mercur, cadmiu, nichel, zinc, argint și plumb. Oxizii acestor metale sunt extrem de toxici, iar după stoparea producerii energiei electrice, continuă să producă reacții chimice, care formează oxizi metalici, toxici pentru organismele vii. O baterie poate polua planeta noastră timp de peste 50 de ani. Bateriile poluează apele subterane şi solul planetei noastre. Noi avem în apartament cel puțin cinci dispozitive care funcționează cu ajutorul acestor baterii electrice și necesită schimbate în mediu, cam de două ori pe an. Pentru a face economii, dar și pentru a folosi responsabil, am ales să procurăm baterii electrice care se încarcă și au o viață mult mai lungă. Investiția a meritat și chiar dacă se va răscumpăra în timp, noi suntem siguri că astfel vom economisi bani și vom folosi responsabil.

3. Dispozitivul deștept pentru consumul necesar de curent electric. În vara 2018 am găsit un întrerupător deștept care lucrează doar atunci când îl setezi. Astfel, l-am setat la boilerul pentru apă caldă și lucrează doar câteva ore pe zi dimineața și câteva seara. Astfel, am redus timpul și consumul de energie electrică atunci când nu suntem acasă sau atunci când nu avem nevoie de apă caldă. Nu am avut acces la factura de la energia electrică pentru a face comparație la consum până și după implementare, însă un prieten care are un astfel de dispozitiv ne-a comunicat că consumul energiei electrice și a facturii a scăzut cu 30 la sută. Ceea ce era de așteptat.

4. Folosirea responsabilă a resurselor naturale este o prioritate pentru fiecare dintre noi. Aici vreau să menționez că este important atât pentru fiecare individ în parte, pentru societate în general, cât și pentru planetă în general folosirea responsabilă a resurselor. În cazul meu, din copilărie, părinții m-au învățat să stâng lumina într-o cameră unde nu e nevoie de ea, să închid bine apa de la robinet, ca să nu risipesc. Deprinderea de a reduce consumul de resurse o respect până în prezent. Nu consider că trebuie să folosim responsabil din motivul că apa este o resursă naturală epuizabilă, dar pentru că putem folosi doar atât cât avem nevoie. Poate sună pentru cineva prea mult că este obligația noastră morală să avem un consum de apă pentru a oferi o șansă generațiilor care urmează, însă, eu cred că este nevoie să ne asigurăm că folosim responsabil pentru că vom avea nevoie de ea și mâine.

5. Am renunțat la pachetele de plastic pentru cumpărături acum câțiva ani. Am grijă mereu să iau cu mine pungi de acasă când merg la cumpărături. Mai mult ca atât, mereu am în geantă un pungă în caz că se întâmplă să am cumpărături neplanificate. La fel, avem și câteva pungi în automobil pentru cumpărături. Nu vă mai amintesc că aceste pungi de plastic nu sunt degradabile și după utilizare ajung în cel mai bun caz la groapa de gunoi care poluează. Vă propun un exercițiu: mai țineți minte că de câte ori cumpărați pungi de plastic de la magazin le depozitați într-un sertar la bucătărie, pentru o eventuală utilizare ale lor? Păi, acum că noi nu mai luăm pungi de plastic de la magazine, nu mai avem ce depozita. Simplu. Ușor. Responsabil.

6. Alegem să cumpărăm produse ambalate în pachet de hârtie și nu plastic. Aici pot menționa cerealele, făina, zahărul, sarea și altele. Mai mult ca atât, luăm și fructe și legume la cântar și folosim pungile noaste din stofă. Eu am făcut un calcul și am realizat că în fiecare săptămână aduceam acasă cam patru pungi de plastic de la fructe și legume, care erau depozitate în acel sertar neîncăpător. Acum am spațiu în sertar pentru altele necesare la bucătărie și mă bucur că nu mai aducem acasă aceste pungi, nu producem multe deșeuri din plastic și nu susținem producătorii care nu sunt prietenoși mediului. Încă nu am reușit 100% să renunțăm la produsele ambalate în plastic, dar căutăm mereu soluții. 

7. Periuțele de dinți sunt o necesitate pentru îngrijirea noastră orală. Dar au și un dezavantaj foarte mare: după ce sunt folosite și aruncare, acestea nu se descompun nici după o mie de ani. Potrivit cercetătorilor, anual se aruncă 4,7 miliarde de periuțe care din păcate poluează mediul înconjurător. În prezent sunt foarte populare periuțele care sunt produse din materiale biodegradabile. Din bambus, cu perii dintr-un nailon reciclat, de calitate superioara, care se descompune de 20 de ori mai repede decât orice element din poliester obișnuit. O altă alternativă pot fi și periuțele de dinți electrice care pot fi folosite vreme îndelungată, înlocuindu-i-se doar capul, la nevoie. În felul acesta, se consumă de 14 ori mai putin plastic decât în cazul celor clasice. Există alternative și pentru o igienă dentară sănătoasă, ele doar trebuiesc căutate. Despre pasta de dinți vă povestesc data viitoare.

8. Lista de cumpărături este o salvatoarea a bugetului săptămânal și a spațiului în frigider. Atunci când ai o listă cu ceea ce urmează să cumperi, reduci risipa de produse/mâncare. Lista minune îți arată exact ce ai nevoie să cumperi. Nu cumpărați produse mai multe decât aveți nevoie. Nu pregătiți mai multă mâncare decât puteți consuma. Toate aceste excese ajung în final la urna cu gunoi. De fapt, aceste excese înseamnă bani aruncați la coșul de gunoi. Faceți cumpărături deștepte. Planificați mesele și folosiți lista pentru cumpărături pentru a evita cumpărăturile impulsive. Este dificil să te abții să cumperi produse extra de pe listă, mai ales când le găsești la oferte avantajoase, dar încercați să fiți calculați și orientați spre consum planificat.

9. Am renunțat la obiceiurile din plastic. În fiecare zi când îmi luam la muncă o gustare, fie sandwich sau fructe, legume foloseam pungulițe de plastic. Două persoane, 5 zile de muncă, 10 pachețele de plastic aruncate la gunoi. Însă, am găsit o soluție. Acum optez pentru ambalaje care pot fi refolosite. În acest sens, utilizăm caserole în loc de pungi. Cutiile s-au adeverit a fi mai folositoare. Astfel, nu mai avem nevoie să cumpărăm pungi, iar ulterior să le aruncăm la gunoi. Caserolele au o viață mai lungă și sunt de găsit și în variante produse din materiale reciclate și biodegradabile.

10. Reciclează responsabil cât de mult poți: baterii, dispozitive electronice de dimensiuni mici, medii și marii. Găsește în localitatea ta centre care te vor îndruma unde ai putea recicla conștient. Donează haine sau încălțăminte pe care nu le mai porți dar pot fi utile cuiva. Cu cât mai puțin gunoi vom produce, cu atât mai puține deșeuri vom avea la groapa de gunoi.

11. Petrece timp în natură. Fă-ți timp să admiri natura și vibrațiile ei. Plimbările în parcul preferat te încarcă cu energie și îți readuce aminte că suntem un întreg și fiecare trebuie să respecte regulile jocului. Admiră natura curată și contribuie la păstrarea ei în această starea. Mai mult ca atât, curăță natura de ceea ce îi face rău prin propriul exemplu de a consuma responsabil.

12. Devin-o mai conștiincios atunci când planifici să cumperi produse alimentare, produse de îngrijire pentru tine sau familia ta, haine și mai ales jucării pentru copii. Produsele sunt create la diferite standarde și din diverse materii prime care pot fi nocive pentru corpul uman. Educă-te pe tine însuți despre substanțele toxice care sunt de găsit în jurul nostru. Fiecare produs are menționat ingredientele din care este confecționat. Aceste etichete sunt de mare ajutor atunci când vrei să alegi produsele și lucrurile pe care le aduci în casa ta.

13. Pe lângă faptul că suntem încântați de noile obiceiuri, de fapt, sunt și provocări, ne bucurăm să molipsim și pe cei din jur. Exemplul este unul molipsitor. Iar dacă în urma acestei postări vom convinge doar un singură persoană să urmeze aceste câteva obiceiuri responsabile, credem că reacția în serie va fi preluată repede.

Va urma…​