După o nuntă care ne-a reușit așa cum am visat-o, am planificat o lună de miere după preferințele noastre. Poate pentru cineva luna de miere înseamnă o perioadă mai deosebită, noi am ales să petrecem o vacanță obișnuită. Iar fiindcă suntem iubitori de mare, soare și leneveală, am ales să petrecem șapte zile pe malul mării Mediterane și iată ce nu am făcut în luna de miere.

Nu sunt mare specialist în vacanțe gen honey moon, însă știu că multe tinere/tineri/perechi și părinți au anumite  așteptări de la această vacanță dulce.

Aș putea enumera câteva dintre acestea:

  • să concepi un copil
  • să faci dragoste non stop
  • să stai mai mereu în cameră lângă soț/soție
  • să ai parte în fiecare seară de momente romantice
  • să faci jurăminte „pe viață” dragostei tale
  • să ai micul dejun în pat, cina romantică în cameră, pe malul mării
  • sau poate chiar un romantic challenge

Noi nu am urmat niciun punct menționat mai sus.

În schimb, noi am făcut altceva ce am crezut mai potrivit pentru felul nostru de a fi:

    • Am lenevit cât de mult am putut. Am ales o vacanță lenoasă pentru ca să ne odihnim după o jumătate de an nebun cu proiecte, deadlineuri și multe bătăi de cap.
    • Ne-am săturat de somn. Deși menționez că în fiecare zi la ora 9.30 eram pe plajă.
    • Am avut timp propriu (fiecare separat). Altfel spus, am avut ore când am fost singură pe plajă să mă recreez de soț 😀 și el de mine.
    • Am descoperit bucate culinare din alte culturi și am zis să le încercăm și acasă.
    • Ne-am nebunit în apă, după ce am primit cadou un cerc pentru înnot 😀 m-am simțit ca un copil de 4 ani 😀
    • Soțul meu mi-a deschis calea spre lumea subacvatică. La întrebarea: „Vrea să încerci să te scufunzi cu ochelarii mei?”, nu am așteptat mult și am avut parte de câteva reguli de diving de la minunea mea. Cel mai haios moment era atunci când el avea grijă să mă împingă în apă, fiindcă nu îmi reușea singură. Ciudat și totodată minunat este acel sunet sub apă. De parcă crapă o sticlă.  A fost parcă un moment din filmul „Inception”.
    • Într-un cuvânt ne-am comportat normal ca în orice altă vacanță pe care am avut-o până acum și nu am ținut să o facem mai diferită sau dulce ca mierea sau dulceața.

Vă doresc să aveți parte de vacanțe așa cum le doriți! Noi ne continuăm vacanța în alte destinații. Vă povestesc ce am mai făcut în „luna de miere” și în alte zone, mai reci, decât malul mării Mediterane.