Vara este sezonul când tenul meu respiră mai mult și folosesc produse de make-up minim posibile. În postarea ce urmează vreau să mă împart cu experiența din acestă vară a câteva produse de îngrijire și cosmetice și le pot recomanda (sau nu prea), după ce le-am testat. Totodată, vreau să vă povestesc despre câteva produse naturale pe care le-am descoperit și vă recomand și vouă să le încercați. Acestea din urmă enumerate își fac tot mai mult loc pe noptiera mea și sper ca experiența mea să vă inspire și voi să apelați la produsele naturale.

Apă micelară SkinActive

Apa micelară de la Garnier o folosesc de câțiva ani. Chiar dacă între timp am încercat și alte produse, m-am întors tot la ea. Îmi place fluidul fiindcă este fără miros, e ușor, curăță bine machiajul, impuritățile și lasă pielea curată. După ce îmi curăț tenul cu acest produs, fața rămâne curată, fără ca să simt produsul folosit, sau fără să lase un miros specific. Îl găsiți la un preț accesibil în mai multe variante și mai ales are și ambalaj de călătorie comod.

SkinActive – super gel pentru curățirea tenului

Gelul de curățare de la Garnier este un produs minune pentru mine și mă întreb de ce nu l-am încercat până acum. Îl folosesc în fiecare dimineață și seară. Curăță foarte bine machiajul, impuritățile, îndepărtează grăsimile. Lasă tenul 100% curat și nu intenționez să renunț la el curând. Este destul o mică picătură din gel pentru o curăța dimineața tenul după un somn dulce. Seara la fel îmi scot machiajul doar cu foarte puțin produs. Nu are miros, se curăță ușor de pe față, nu lasă tenul super uscat și este foarte ușor în utilizare. Sunt sigură că îl veți îndrăgi. La fel ca și apa micelară, produsul îl puteți găsi în câteva variante.

Super blendable foundation L’oreal 

Fondul de ten de la L’oreal din seria menționată este un produs super ușor dar cu o capacitate bună de a acoperi impuritățile. Să nu aveți așteptări mari de la el, acest fond de ten acoperă impuritățile mici. Am greșit un pic cu nuanța pentru tenul meu. Nuanța 3R/3C este un prea închisă pentru mine, însă o amestec cu o porțiune mică de cremă și îmi ajustez culoarea potrivită feței mele. Data viitoare sper să îmi găsesc o nuanță mai deschisă, fiindcă intenționez să îl folosesc în continuare. Îmi place că rezistă în timpul zilei, iar la ora 12.00 zona „T” a feței mele nu este acoperită de „grăsime”. Este perfect pentru vară și sper să fie așa și pentru sezonul reze. Se demachiază ușor și repede.

not so Wonder’full

Am citit pe ambalajul rimelului, precum că ar conține ulei de argan care hidratează genele 🙂 Cred că doar acest moment este super puterea lui. În rest, am rămas nemulțumită din cauza acestui rimel, fiindcă lasă foarte mult produs pe pleoapă. Iar aceasta incomodează în timpul machiajului, fie folosesc alte produse pe pleoape, fie – nu. M-am folosit de rimel câteva luni, de fiecare dată, încercând noi metode de aplicare, astfel ca să nu îmi murdăresc pleoapa. Oricum, impresiile nu mi le-am schimbat. Un avantaj al produsului este că se îndepărtează ușor. Nu l-aș recomanda doar pentru că hrănește genele cu ulei de argan. Aș prefera un rimel care își face treaba bună, iar în rest aș avea grijă de hidratarea genelor cu diverse uleiuri.

Buze nude 

Rujurile L’oreal mi-am plăcut dintotdeauna. Din cauza mirosului lui, din cauza modului ușor de aplicare și a felului cum se aranjează pe buze. Pentru vara 2018 mi-am ales 2 rujuri: unul din seria nude (ambalaj negru) și cel din seria lucios (argintiu). Da, am renunțat la culorile roz pe care le adoram. Chiar dacă rujurile L’oreal nu rezistă 8-12 ore, îmi place structura lor și nuanțele care le transmit. Nuanțele pe care le-am ales sunt Moka Chic 633 Color Riche Matte și 642 Color Riche Shine. Pe contul meu de instagram veți găsi câteva poze cam cum arată nuanțele pe buze.

SPF 50 – pa, pete pigmentare

În sfârșit! Am găsit o cremă cu SPF pentru ten care m-a ajutat în primul rând să lupt cu petele pigmentare în urma expunerii la soare de scurtă durată. După trei luni de folosire zi de zi a cremei de la Nivea, în această vară nu am observat nici o pată pigmentară pe tenul meu. L-am folosit atât zi de zi, cât și în zilele de plajă. La prima utilizare poate ar crea acel strat de grăsime, dar odată ce îl aplicați, oferiți un pic de timp tenului să absoarbă produsul. Eu îl aplic cu 20-30 minute înainte să aplic și restul machiajul. Acest timp este destul ca crema să se așeze bine pe față și să nu încurce la machiajul ușor care vreau să îl aplic. Are un pic de efect de grăsime, dar nu e atât de exagerat și vizibil cum sunt alte produse cu SPF. Mirosul este unul obișnuit pentru astfel de produse, doar că nu este atât de pronunțat. Îl recomand cu mare drag pentru acelea dintre voi care ați ales să vă protejați tenul de razele utraviolete. Nu vă sfătui să îl aplicați sub fond de ten sau alte produse cosmetice. Pentru că vreau să încerc și alte produse, am să îl am pe acesta de rezervă fiindcă își face treaba foarte bine.

Îngrijire pentru firele uscate – Happy Highlights

Părul vopsit și mai ales cel decolorat, ca al meu, are nevoie de o îngrijire specială. Nu obișnuiesc să folosesc multe produse pentru îngrijirea părului. Nu cred în măștile pentru păr din comerț. Mai bine spus: cred în măștile din ingrediente naturale care se fac acasă.  Mă străduiesc să fac cât mai multe măști naturale pentru hidratare și regenerare. Însă, din lipsa de timp sau alte motive de importanță galactică, nu reușesc să fac măști în fiecare săptămână. În ajutor vin produsele care promit să refacă părul deteriorat. Pentru vara 2018 am încercat un produs destinat capetelor care au nevoie de îngrijire. A fost un cadou din partea unei prietene și totodată am încercat produsele olandeze. Uleiul de la compania Andrelon conține ulei de jojoba și promite să hidrateze firele uscate. Aplicat fie pe părul ud imediat după spălare, sau pe firele deja uscate, el rămâne prezent pe firul de păr până a doua zi. Probabil pun eu mult produs, trebuie să mai exersez. Nu pot spune că am observat ceva anume în urma folosirii produsului, fiindcă nu l-am folosit periodic. Însă, cred că produsele companiei Andrelon sunt bune- bune fiindcă am auzit doar feedback pozitiv de la cei care îl folosesc și intenționez să încerc și alte produse. Apropo, compania este de origine olandeză, iar în activitatea sa afirmă că este eco friendly și alege să folosească cât mai multe ingrediente naturale pentru produse.

Ulei de argan

Despre compania ogx am citi doar recenzii bune. Am zis că încerc să le testez produsele cu cel mai bun produs, potrivit feedback-ului lăsat de consumatoare. Căutam un produs 2 in 1 care ar avea rol de protecție în timpul uscării cu feonul și care ar oferi hrană părului deteriorat. Uleiul cu argan s-a descurcat de minune cu aceste două misiuni. Are o compoziție lichid-o solidă, dar se aplică ușor și chiar ajută la descâlcirea firelor de păr. L-am folosit cam cinci luni, cred că e perioadă mare pentru 100 ml. După utilizarea uleiului, părul era mai lucios, pot spune că oferea un pic de volum părului. Cu siguranță am să mai încerc și alte produse din această gamă, poate chiar șamponul cu ulei de cocos, despre care am citit că face minuni. Uleiul de argan l-am găsit foarte greu, fiindcă stocurile mereu se epuizau. Îl recomand cu mare încredere.

Hot chocolate

Idee nu am ce efect are fierbințeala pe care o face această mască, însă pot spune că are un efect imediat vizibil și este gustoasă 🙂  Măștile cu ciocolată sunt recomandate pentru că boabele de cacao sunt bogate în antioxidanți puternici și vitaminele A, B1,D și E. Datorită acestora, ciocolata ajuta pielea să-şi menţină fermitatea, o catifelează, o hrăneşte şi o hidratează, redându-i vitalitatea şi strălucirea sănătoasă. După ce am folosit această mască susțin cele scrise mai sus. Tenul a devenit mai curat și mai luminos.  Masca cu ciocolată este un veritabil tratament de hidratare și antirid. Se găsește și în alte variante, din păcate nu am reținut care este denumire companiei, știu doar că se vinde în Marea Britanie.

Cea mai bună mască pentru ten, ever

Declar, pentru tenul propriu, masca producătorului SNP, cea mai bună mască din câte le-am încercat. Nu știu dacă le-aș fi încercat vreodată, dar pentru că le-am primit cadou și pentru că sunt curioasă, după prima utilizare am devenit fana lor pe loc. Secretul lor constă că sunt produse dintr-un ingredient minune – extractul de cuib de pasăre. Acest ingredient este foarte des folosit de către coreeni în produsele de îngrijire și au tot mai mult succes în industria frumuseții. Am citit un pic despre extractul de cuib de pasăre care are un rol de hrănește pielea și oferă o abundență de nutrienți tenului. Masca are efect imediat de iluminare, piele catifelată și multe alte beneficii.

Aloe vera – descoperirea verii 2018

Un produs de care m-am îndrăgostit în această vara este gelul de aloe vera. Tot citeam că aloe vera are multe beneficii pentru ten, însă nu l-am găsit până acum la îndemână prin drogherii. Am mai citit că este foarte bine să ai pe geam o plantă de aloe vera din care poți rupe bucăți de frunze și să le masezi fața. Eu am încercat produsul care conține 98% aloe vera și de atunci îl folosesc regulat. De cele mai multe ori, gelul îl folosesc după expunerea la soare. Acesta are un efect de răcorire și hidratare. Este imediat absorbit în piele și lasă pielea catifelată. Aloe vera are un rol antiaging și combate acneea.  Sucul de aloe vera calmează iritațiile și inflamația pielii, reduce mâncărimea și înroșirea acesteia.  Sucul de aloe vera stimulează formarea de celule noi ale pielii și ajută la estomparea cicatricilor, indiferent de vechimea lor.

Uleiul de cocos – cum am putut trăi fără el până acum?!

A doua descoperire a verii dintre ingredientele naturale a fost uleiul de cocos. Primul motiv pentru care l-am procurat a fost (din nou) părul meu uscat care avea nevoie de hidratare. După mai multe investigații online despre uleiul de cocos, am încercat una dintre măștile de păr pe care le propune Cristina Gheiceanu pe blogul său. Sincer, eram sceptică că utilizarea uleiul de cocos va revigora atât de mult podoaba capilară, însă acum recunosc că chiar după prima utilizare a măștii, părul a devenit mult mai ascultător, hidratat și arată mult mai bine. Este foarte important să folosiți pașii care sunt descriși pentru a avea rezultatul dorit și frecvența utilizării. O spun cu mâna pe inimă că am devenit fana uleiului de cocos și îl folosesc foarte des pentru păr, ten sau chiar și ăl aplic pentru hidratarea pielii după o baie.

Sper să vă ajute review-ul meu în alegerile cosmetice pe care le faceți. Eu am observat că încerc să am tot mai multe produse din ingrediente naturale și sunt curioasă până unde voi merge cu alegerea mea.

Să ne vedem și citim împlinite!

Dacă aveți întrebări sau anumite impresii dacă ați folosit aceste produse, lăsa-ți comentarii să vedem care și cum

* postarea nu este realizată în scop publicitar, ci prezintă propria experiență de a folosit produsele