În postarea de azi mi-am propus să menționez câteva produse cosmetice care le folosesc pentru machiajul meu. Involuntar, dar anume în sezonul rece folosesc mai mult machiaj. De altfel, aceasta este și recomandarea specialiștilor, pentru că pe timpul rece, pielea noastră are nevoie de protecție și o îngrijire mai specială. Postarea de azi va fi despre culoare în tonure nude și hidratare.

Baza Revecen pentru  machiaj

Este primul gel pentru baza machiajului pe care l-am încercat. Eu am ales un gel incolor care are numărul 00. Este un gel recomandat pentru zona T. Iar eu chiar am această problemă, când zona T după câteva ore de machiaj devine lucioasă. Cu această bază mi-a reușit să scap de acest moment neplăcut și inestetic. Machiajul meu (ușor) rezistă toată ziua fără retușuri cu pudră. Am testat gelul în perioada rece a anului, dar am fost în plimbări lungi cu soare. Sper în perioada caldă să fie la fel de rezistent.  Preț – 180 MDL

Fondul de ten Avon Luxe

Acest fond de ten din seria Luxe îl folosesc de doi ani, timp în care am revenit și alte fonduri de ten, dar tot acesta îl folosesc mai des. Îmi place că are textura ușoară și nu încarcă fața. Este ușor de aplicat și ușor de îndepărtat. Eu îl aplic cu un burețel de când am urmat cursul Express beauty for me cu Dika. Dacă anterior foloseam o perie pentru fond de ten sau îl aplicam cu degetele, am îndrăgit să îl aplic cu burețelul neapărat umed. Fondul de ten are un efect iluminator și cel mai important ce caut la un fond de ten este un grad de protecție SPF 20. Nuanța pe care o folosesc este Beige Linen. Preț 185 MDL.

Pensule noi

Mi-am reînnoit colecția de pensule pentru machiaj la fel după cursul de Express Beauty for me. În timpul cursului am identificat că pensula mea pentru conturarea sprâncelor a cam fost uzată. Mi-am ales una tare tare bună de la Nastelle, numărul 217. Este o periuță cu fir de păr natural și își face treaba foarte bine.

A doua perie este una pentru blending, dar este de o formă special concepută pentru a simplificat aplicarea umbrelor. Este de la Revecen și are numărul 16. La început mi se părea că este cam tare, dar anume din acest considerent își face treaba bine. Mai am altele două perii pentru blending, dar sunt de o formă standardă, pufoase, iar câteodată îmi dădeau bătăi de cap în timpul machijului ochiului. Pe când această periuță este ușor de folost. Nu am încercat-o de multe ori, dar din aceste câteva experiențe pot spune că îmi este mai ușor să aplic în colțul ochiului nuanțele întunecate. Prețul acestora este de circa 350 ambele, dar trebuie să menționez că le-am luat la ofertă.

Fard pentru sprâncene Revecen

De cât îmi conturez sprâncenele, mereu am avut problema să îmi găsesc o nuanță potrivită. Poate când părul meu era de o culoare mai întunecată era mai ușor.  Însă, de când am părul blond, îmi este dificil să găsesc ceva potrivit pentru o culoare naturală a sprâncenelor în contrast cu tenul meu și nuanța părului meu blond. Tot la Revecen am găsit un fard care se joacă minunat cu elementele menționate mai sus. Îmi vine greu să spun ce nuanță am, fiindcă o am lipită în interiorul cutiei. Însă, pot afirma cu fermitate că calitatea acestui fard este de lungă durată, are un pigment puternic care rezistă peste zi și nu este nevoie să îl aplic de multe ori ca sprânceana să arate bine. Evident că pensula de la Nastelle de care v-am vorbit mai sus face o echipă bună cu fardul. Acest produs, cât și periile pot fi găsite la Nastelle University Moldova în Chișinău. Prețul pentru un fard cu ambalajul ăsta drăguț cred că l-am luat la 125 MDL.

Max Factor Nudes

Max Factor a rezistat în timp cu produsele sale cosmetice. Țin minte publicitatea lor prin reviste încă de la școală. În ciuda dezvoltării industriei cosmeticii decorative compania și-a păstrat acele câteva produse cosmetice care se găseau cred că în trusa de machiaj a oricărei femei acum 15 ani. Am văzut această paletă și mi-au plăcut culorile naturale, sau nude cum li se mai spun acum. Nu sunt încântată de acest produs fiindcă nu este unul rezistent. Aceste farduri stau ideal pe ochi până la 5-6 ore. Sunt perfecte pentru zilele de weekend. Nuanțele fine (în fogotrafie au ieșit cam întunecate) sunt satinate și foarte ușoare. Se aplică ușor și din cele 8 culori poți realiza diverse machiaje și tot nu te repeți. Prețul pentru această paletă este de circa 300 de MDL și eu am Paletta 01 Cappuccino nudes.

Culoare rezistentă, luciu natural și buze hidratante

Toată iarna am folosit aceste 3 produse pentru buze. Și încă continui să le folosesc.

Să le luăm pe rând, de la stânga la dreapta.

Matte Me este un ruj mat de la Sleek MakeUp. Este un ruj super rezistent pe buze. De fiecare dată îl aplic cu un balsam de hidratare (înainte) pentru a preveni uscare buzelor. Nuanța pe care o am este Birthday Suit 436. Și este un piersic roz pal natural. Cu siguranță voi mai căuta și alte nuanță din această serie de rujuri mate. Deși din ambalaj seamănă mai mult cu un cafeniu pal. Nunața este foarte fină și chiar nu vă pot reda ce culoare este. Dar, produsul îmi place enorm de mult și costă cam 350 MDL.

Luciul de buze de la Revecen are o nunață naturală, nu este lipicios și a fost folosit mult în ultima perioadă fiindcă este foarte hidratant. Practic nu are o nuanță pe buze, dar le oferă un look proaspăt buzelor. Eu am nuanța Peach Orange (02) și cred că am dat pe el 130-150 de lei.

Rujul Bourjois l-am luat în grabă dintr-un magazin de cosmetice. Căutam ceva natural și neapărat hidratant pentru buzele mele la început de ianuarie. Am prea multe culori în portfard și am zis că îmi doresc ceva natural pentru timpul de iarnă. Rujul din ediția limitată Rouge Edition m-a surprins pentru că este foarte hidratant, cu o culoare naturală și rezistentă, care se potrivește nuanței mele de ten și îmi accentuează buzele. Nuanța pe care o am este 39 Pretty in Nude. Acest ruj poate fi găsit în magazine la un preț de circa 200 MDL.

Ser pentru păr Avon

Ultimul produs pe care vreau să vi-l prezint azi este cel mai îndrăgit de mine dintre toate menționate în postare. Este un ser reparator pentru păr care l-am folosit timp de o lună la fiecare spălare a părului. Mi-a hidratat părul atât de mult și l-a făcut mătăsos, sănătos și nu puteam fără el. Serul repară și hrănește în profunzime părul care capătă un aspect sănătos și fin la atingere. După fiecare spălare, îl aplicam pe părul umed, aveam grijă ca acest ser să fie îmbibat de păr, apoi îmi uscam părul cu feonul. Mai târziu mi-am luat încă câteva seruri de îngrijire a părului de care vă vorbesc data viitoare. Acest ser pentru păr Instant Repair 7 Rapid Rescue poate fi găsit la AVON pentru un preț de circa 60 MDL.

Aveți grijă de sănătatea și frumusețea voastră în fiecare zi :-*